Cât de important este să investim în inovare și retehnologizare? Cum putem impulsiona afacerea noastră, pe o piață din ce în ce mai performantă? Într-o lume în continuă evoluție, cu un consumator din ce în ce mai pretențios și informat, inovarea și retehnologizarea reprezintă un trend sau o necesitate absolută?
Aceste răspunsuri și multe altele le puteți afla participând la Conferința Meat & Milk, ajunsă la a VII-a ediție, care se va desfășura anul acesta în zilele de 10 și 11 mai, la Hotel Alpin din Poiana Brașov, sub titlul ”Reconfigurarea sectoarelor de carne și lapte față de noile realități ale pieței”.
Conceptul evenimentului și principalele puncte de interes vizează găsirea de soluții rapide pentru menținerea profitabilității companiilor, soluții ce nu pot fi identificate decât împreună cu reprezentanții responsabili ai statului. Sub aceste idei este conceputa cea de-a VII-a ediție a Expo-Conferinței Meat & Milk, acolo unde organizatorii vor pune accent pe analiza în amănunt a mediului de afaceri dar și pe cele mai noi informații furnizate de mediul academic, de institutele de cercetări, precum și de companiile care își vor prezenta ultimele soluții tehnologice, de sănătate animală, de laborator și siguranță alimentară.
Conferința se bazează pe un număr impresionant de parteneri care prin sprijinul lor contribuie la schimbările continue din acest mediu. Tomit Agri Macchine vă invită să luați parte la eveniment, în calitate de Partener Silver.Înființată în 2007, Tomit Agri Macchine Srl, este o companie dinamică, formată de oameni tineri, aflată în continuă dezvoltare și creștere.
Obiectivul companiei este cel de a oferi clienților noștri soluții performante la un preț corect, prin utilaje agricole performante cu costuri de exploatare reduse care permit optimizarea profitului, soluții de finanțare performante și personalizate, livrarea utilajelor și relativa punere în funcțiune prin personal calificat direct de la producători, și, foarte important, un service prompt legat de un stoc important de piese de schimb și o livrare rapidă a pieselor .
De aproape 10 ani prezentă pe teritoriul României, și în continuă dezvoltare, Tomit Agri Macchine este sinonim cu Garanție, Partener de încredere și Succes, și vom continua în această direcție fiind din ce în ce mai aproape de fermieri.
Pentru a răspunde provocărilor din acest domeniu, Tomit Agri Macchine se prezintă în cadrul acestei conferințe cu vârfurile de gamă ale utilajelor atât din domeniul agricol cât și din domeniul zootehnic, precum: tractoare, combine, hedere, utilaje pentru pregătirea solului, semănat, protecția plantelor, irigat, remorci tehnologice, încărcătoare telescopice, utilaje pentru pregătire furaje, transport dejecții, utilaje pentru așternut, ventilatoare grajduri și alte accesorii.
Ne gășiți la standul Nr. 22 pentru detalii tehnice, schimb de idei sau propuneri.